„Tăcerea este spațiul în care omul se trezește. Dacă puteți să rămâneți singuri, absolut singuri, fie doar și o singură clipă, ego-ul va muri, eul va muri. Ego-ul nu există în sine; el este întotdeauna în relație cu cineva.
Așa că, ori de cate ori ești singur, te cuprinde o teamă profundă pentru că, dintr-o dată, falsa identitate începe să dispară. Iar adevăratei identități îi mai ia puțin timp până să apară, căci ai pierdut-o cu foarte mulți ani în
urmă. Ca să înalți un pod peste golul căscat în atâția ani e nevoie de timp. În acel interval de timp, faptul ca nu știi cine ești te face să te simți că îți pierzi mințile. Începi imediat să faci ceva, doar ca să ai o ocupație. Și astfel, falsa identitate nu dispare, ea rămâne activă.
Solitudinea slăbește Eul. Nu mai există nimic cu care am putea fi în relație, și – datorită acestui fapt – ego-ul nu poate exista. În consecință, dacă sunteți gata să acceptați solitudinea, fără cea mai mică ezitare – fără dorința de a fugi – sau de a va întoarce, dacă acceptați realitatea solitudinii voastre așa cum este ea, aceasta devine o ocazie extraordinară.
Sunteți ca o sămânță, care conține o mulțime de posibilități. Amintiți-vă însă că sămânța trebuie să explodeze, astfel încât planta să poată crește. Ego-ul este la fel ca o sămânță, el este o posibilitate. Când el se deschide, în voi se naște Divinul. Si tocmai solitudinea va conduce la aceasta unitate.
Când sunteți absolut singuri, nu mai sunteți. Clipa de solitudine va face sa explodați. Vă răspândiți în infinit. A ajunge la solitudine – iată singura revoluție autentică. Și aceasta necesită mult curaj. Căutarea spirituală converge în întregime spre clipa de explozie, clipa în care ne regăsim absolut singuri. Solitudinea aduce cu sine extazul. Numai ea permite obținerea iluminării.
Orice efort de evitare a singurătății eșuează și va eșua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieții. În fond, nu ai nevoie de un surogat care sa te facă să-ți uiți singurătatea; trebuie doar să devii conștient de singurătatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simți, este atât de frumos tocmai pentru ca reprezintă eliberarea de mulțime, de turmă, de celălalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns să auzi cuvântul „singur”, că îți și amintești de o rană; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rânește. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple.
Cuvântul singurătate nu are același sens – de rană, de gol care trebuie umplut. Singurătate înseamnă pur și simplu împlinire. Ești un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa.
Încearcă deci să găsești centrul tău lăuntric în care ești totdeauna singur, în care singurătatea a fost întotdeauna perfectă. În viață, în moarte sau oriunde ai fi, ești mereu singur. Însă această singurătate este atât de plină – nu este nici un gol -, atât de completă, atât de încărcată cu toate darurile vieții, cu toate frumusețile și binecuvântările existenței, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurătate, durerea va dispărea. În locul ei se va naște un ritm nou, de o extraordinara blândețe, pace, fericire și binecuvântare.
Aceasta nu înseamnă că un om care este centrat în singurătate nu își poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea ființă poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezintă o nevoie, ci o împărtășire; ființa umană are atât de mult, încât poate împărți cu alții.”
Osho
articol preluat de pe http://www.esoterism.ro/
Întâlnirile „începuturilor” noastre, aveau în ochii tăi acea scânteie fulgerătoare atât de cunoscută, atât de a mea… tonul vocii și zâmbetul erau atât de familiare… când mă îmbrăţişai înţelegeam că am ajuns „acasă”… 
MIMI 