triunghiul iubirii

Doar iubesc. Ştiu că undeva, cumva, îţi face bine. 

A.S.

Da… Eventualele zâmbete care se înfiripează uşor în colţul gurii sunt justificate, pentru că singura asociere pe care ne-o oferă societatea în mijlocul căreia trăim, este aceea a unui clasic şi cumva banal triunghi amoros: El, Ea plus „al treilea”, adică un alt El sau o altă Ea.

Şi nu că acest subiect nu ar merita şi el să fie comentat, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu ăsta este subiectul acestui articol.

Triunghiul iubirii la care am să mă refer este un model, deopotrivă descriptiv şi explicativ, al iubirii, al formelor pe care acest sentiment le poate lua în vieţile noastre. Este vorba despre modelul propus de psihologul Robert Sternberg. Acesta nu s-a lăsat impresionat de multitudinea de definiţii şi de descrieri ale iubirii pe care ni le oferă literatura sau cinematografia şi a căutat să lămurească tendinţele emoţionale, comportamentale şi cognitive ale stării de a iubi. 

De ce iubim? De ce ne dorim să fim iubiţi?

Pentru că avem nevoie de iubire. Pur şi simplu. Cea dintâi dintre nevoile psihologice fundamentale ale unei fiinţe umane este aceea de a iubi şi de a fi iubit. Cu alte cuvinte toate iubirile noastre, laolaltă cu toate căutările noastre, mai mult sau mai puţin reuşite, în căutarea iubirii, nu fac altceva decât să răspundă acestei nevoi fundamentale.

De ce avem această nevoie? Greu de dat un răspuns. Sau cel puţin eu nu găsesc un răspuns care să stea în picioare în faţa tuturor criticilor. Dar aş face o încercare: avem această nevoie ca să ne amintească de faptul că suntem cu toţii parte a ceva mai mare, mai complex, mai înalt, mai frumos şi mai bun.

Aproape toate vechile civilizaţii terestre au avut undeva în centrul credinţelor lor ideea că toate lucrurile şi fiinţele sunt legate între ele, formând un tot complex. Legătura cu natura şi cu divinitatea nu era văzută ca ceva distinct de viaţa de zi cu zi, ci ca o legătură firească, prezentă în fiecare clipă şi în fiecare gest.

In Lak’ech A Lak’in! spuneau vechii tolteci, şi mai apoi mayaşii şi aztecii. Adică: „Eu sunt un alt Tu!”. Iubindu-te pe tine, mă iubesc de fapt pe mine; iar pentru a mă iubi deplin pe mine, este necesar să te iubesc pe tine!… şi pe tine!… şi pe tine! Cu alte cuvinte, pentru ca Eu să fiu împlinit din punct de vedere emoţional (să mă iubesc pe mine), am nevoie să te iubesc pe tine.

De gândit, nu-i aşa?

Lăsându-i acum pe tolteci şi pe mayaşi acolo unde i-a aşezat istoria, am să revin la teoria iubirii a lui Robert Sternberg. 

Acesta a identificat ca principale coordonate sau componente ale relaţiilor interumane etichetate ca „iubiri”, următoarele: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea şi care este contribuţie fiecăreia la relaţia de iubire, cum modifică fiecare dintre ele legătura dintre doi oameni.

Intimitatea este acea componentă a iubirii care se referă la sentimentul de apropiere, de deschidere şi de încredere existent între două persoane, la legătura profundă care se realizează între ele, la comunicarea existentă în cadrul unei relaţii. Intimitatea este legătura emoţională prin care oferi celui de lângă tine informaţii personale fără nici o rezervă şi fără nici o teamă. Intimitatea se referă şi la capacitatea de acceptare reciprocă a două persoane. Intimitatea se referă la încredere şi la cunoaşterea profundă a celuilalt.

Pasiunea este acea componentă a iubirii care are în vedere dorinţa emoţională şi sexuală, care materializează cât de puternic cele două persoane se doresc una pe cealaltă. Pasiunea este involuntară şi motivaţională şi poate domina gândurile şi comportamentul. Pasiunea înseamnă a-ţi dori intimitatea sexuală cu persoana iubită, incluzând astfel în structura sa şi atracţia sexuală. Pasiunea cunoaşte atât aspecte pozitive (starea de fericire, de bună-dispoziţie, senzaţia de plutire şi mai ales faimoşii “fluturaşi în stomac”), dar şi negative (pasiunea poate conduce către disperare şi gânduri negative) şi este modificată de trecerea timpului. Pasiunea poate fi adusă la viaţă foarte uşor, dar poate fi la fel de repede stinsă. Pasiunea este cea care produce tot ceea ce poate fi descris sub numele de romantism.

Angajamentul reprezinta componenta cognitivă, logică şi decisivă a unei iubiri. In cadrul unei iubiri pot fi identificate două tipuri de angajament: pe termen scurt şi pe termen lung. Persoana în cauză decide dacă este îndrăgostită. Persoana în cauză decinde dacă merge sau nu mai departe, continuând relaţia, încercând să menţină iubirea sau dacă doreşte să se oprească din a se mai apropia de cealaltă persoană.

Ca orice trei puncte diferite, oricum le-am aşeza în spaţiu ele descriu un triunghi. Acesta este triunghiul iubirii la care m-am referit de la bun început.

Fiecare punct, fiecare latură a acestui triunghi are în acest context propria sa semnificaţie, descriind formele în care noi toţi trăim şi experimentăm iubirea.

 
 
Examinând acest triunghi în toate combinaţiile posibile, de câte unul, două sau trei elemente, Robert Sternberg a descris cele 8 niveluri posibile ale iubirii.

Non-iubirea: este acea relaţie în care nu există nici intimitate, nici pasiune şi nici angajament. Nu putem vorbi aşadar de iubire la acest nivel. O formă de manifestare a acestui tip de relaţie, non-iubirea, este reprezentată de legăturile care se stabilesc atunci când elevul se “îndrăgosteşte” de profesorul său, sau când pacientul se “îndrăgosteşte” de medicul său, situaţii în care este evident vorba despre transfer.
 
Urmează iubirile “punctuale” reprezentate pe diagramă printr-un singur punct respectiv prin câte unul dintre vârfurile triunghiului:
 
Iubirea-prietenie: reprezintă acea relaţie caracterizată doar de intimitate, dar fără pasiune sau angajament. Există aici foarte multă deschidere, căldură sufletească, înţelegere şi acceptare. Dar nu există atracţie sexuală şi nici decizii referitoare la durata de viaţă a acestei relaţii. Atunci când circumstanţele îi îndepărtează fizic-geografic sau profesional pe cei doi, relaţia se stinge treptat.
 
Iubirea-nebună (sau infatuată): caracterizează acea relaţie în care singurul pilon pe care aceasta se sprijină este reprezentat de pasiune. Fără intimitate, fără angajament. Exemplul cel mai bun (tipic aş putea spune) al unei astfel de iubiri este iubirea la prima vedere. O atracţie fizică sălbatică, fără putinţă de a fi stăpânită şi care cere să fie stinsă prin eliberarea impulsului sexual. Cele două persoane nu au nimic altceva în comun decât timpul petrecut împreună în actul dragostei; nu ştiu aproape nimic una despre cealaltă, şi, la acest nivel, în lipsa angajamentului, adică a unei decizii despre viitorul lor, asta nici nu contează. Sunt aventurile de-o noapte, iubirile de-o vară. Se sting la fel de brusc precum au început.
 
Iubirea-vidă (goală): este iubirea ce caracterizează relaţia între doi parteneri care îşi asumă angajamentul, şi deci decizia asupra viitorului, ducând relaţia mai departe, însă în absenţa intimităţii sau a pasiunii. Nu există deschidere şi schimb de informaţii, nu există nici atracţie sexuală între cei doi, doar o viaţă în comun, liber consimţită şi asumată de ambii. Acest nivel al iubirii se manifestă în cazurile în care două persoane sunt de mult timp împreună dar în timp pasiunea s-a stins şi care nu mai experimentează nici măcar deschiderea şi intimitatea celuilalt. Apare în acele relaţii în care, la un moment dat, s-a produs un blocaj neremediat al comunicării, care a închis în timp şi calea pasiunii. Este vizibilă o astfel de relaţie în cadrul unora dintre “căsătoriile aranjate” sau al relaţiilor “consumate complet”. Motivaţiile pentru care două persoane ar accepta să convieţuiască în acest mod sunt multiple, cele mai importante fiind teama de schimbare, teama de singurătate, sentimentul existenţei unei obligaţii, sentimentul “datoriei” şi al unui “spirit de sacrificiu” prost înţeles.

Iubirile duale, conţinând fiecare câte două dintre cele trei componente şi reprezentate pe diagramă prin câte una dintre laturile triunghiului:

Iubirea romanticăintimitate + pasiune.
Imbină foarte armonios (şi foarte plăcut spun unii) intimitatea şi pasiunea. Cele două persoane sunt foarte deschise una spre cealaltă, împărtăşesc fără reţineri multe lucruri şi informaţii, sunt foarte atrase fizic şi sexual una de cealaltă, dar nu-şi asumă vreun angajament cu privire la viitorul relaţiei, ceea ce într-un mod subliminal arată că nici nu şi-o imaginează ca fiind pe termen lung. Intr-o astfel de relaţie, cei doi se idealizează reciproc, cunoaşterea reciprocă este distorsionată de proiecţii şi de efectul de halou, care elimină complet orice defect al celuilalt. In fapt, cei doi trăiesc cu impresia că sunt îndrăgostiţi şi că se iubesc. Dacă s-ar iubi cu adevărat, angajamentul ar face parte din relaţia lor, asigurând acesteia un viitor.

Iubirea prietenească (sau de companion): intimitate + angajament.
Apare de regulă în cazul şi în cadrul cuplurilor cu o oarecare vechime, care conduce la un nivel ridicat de apropiere şi de intimitate. Cei doi au împărtăşit aceeaşi viaţă, au interese şi preferinţe în majoritate comune, dar pasiunea erotică, atracţia fizică a pălit şi s-a şters. Ceea ce a rezistat timpului şi circumstanţelor sunt intimitatea, legătura emoţională profundă, şi angajamentul, adică decizia de a merge mai departe în doi. Ei doi.

Iubirea fără sens ( sau, cum îi mai spunea Sternberg, stupidă): pasiune +angajament.
Intre cele două persoane există şi se manifestă o puternică atracţie fizică, pasiunea, pe baza căreia ei decid să meargă mai departe în această relaţie. Atât cât pot, pentru că în absenţa intimităţii, legătura emoţională care să cimenteze relaţia, mai devreme sau mai târziu aceasta colapsează. Neavând practic nimic în comun în afara sexului, cei doi nu se pot sprijini reciproc în cadrul relaţiei. Este cazul multora dintre relaţiile “de iubire” de tip Hollywood, constituite sub imboldul momentului: s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Explicaţia populară cea mai plauzibilă este aceea că relaţia s-a constituit când cei doi se aflau în “săptămâna oarbă”.

Şi în fine, întregul:
Iubirea desăvârşităintimitate + pasiune + angajament.
Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, este cea mai înaltă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane. Este completă şi complexă. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente fac ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Uneori, când timpul şi poate instalarea rutinei determină erodarea şi dispariţia pasiunii, această iubire se transformă în iubire prietenească (companion).
Sternberg emite un avertisment, valabil pentru toate nivelurile de iubire, inclusiv pentru aceasta, desăvârşită: iubirea trebuie exprimată, arătată, pentru a putea fi trăită. Fără comunicare, totul se reduce la o fantasmă, la o trăire interioară, iluzorie şi neîmplinitoare.
*****
In fapt, fiecare persoană are în orice moment două triunghiuri ale iubirii: unul al relaţiei actuale, în care fiecare trăieşte, şi unul care descrie relaţia şi iubirea ideală, aşa cum acesta/aceasta o vede. Relaţiile cele mai reuşite şi mai trainice au loc între persoane ale căror triunghiuri personale sunt cât mai compatibile.
*****
Am postat mai sus şi o diagramă, o reprezentare grafică a triunghiului iubirii în acord cu teoria lui Robert Sternberg.
Ai putea privi această diagramă ca pe o hartă, o hartă a iubirii tale, a relaţiei pe care o trăieşti în prezent. Şi ca de fiecare dată când priveşti o hartă, ai putea să te întrebi:
– unde mă aflu eu acum, pe această hartă?
– unde aş dori să ajung? de ce?
– care este drumul de urmat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc?
Iar apoi ai putea să reflectezi:
– care sunt factorii care m-ar putea ajuta?
– care sunt factorii care m-ar putea împiedica?
– ce anume depinde de mine şi ce nu?
In final, adoptă singura atitudine sănătoasă posibilă: fă tot ceea ce depinde de tine, foloseşte tot ceea ce te-ar putea ajuta, ocoleşte tot ceea ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire.
Iubeşte!

Să fii iubit(ă)!
Articol scris de Radu Albota si preluat de pe http://www.ursula-sandner.com/?p=3335
 

10 Secrete ale femeilor slabe natural.

Exista femei care sunt slabe orice si oricat ar manca. Ele nu au un metabolism uluitor, cum s-ar putea crede, ci sunt capabile sa isi regleze apetitul si sa arda excesul de calorii fara macar sa realizeze acest lucru. Toate le invidiem! Si ne intrebam, ce am putea face ca sa fim si noi in locul lor. Specialistii sustin ca exista cateva sfaturi, pe care daca le vom urma, vom putea sa pasim si noi in randul acestor femei slabe natural.

1. Renunta la dietele severe – acestea nu fac decat sa iti confere o mentalitate negativa asupra mancarii, ceea ce duce la stres si la… ingrasare rapida. Invata sa mananci sanatos si suficient pentru ca organismul tau sa functioneze la maxim.

2. Exerseaza pentru a avea masa musculara. Multe dintre femeile slabe natural nu urmeaza dieta pentru a nu-si da peste cap metabolismul, insa sunt foarte active. Ele nu merg neaparat la sala, insa fac miscare zilnic si isi construiesc masa musculara, care le ajuta sa arda calorii.

3. Fii activa! Femeile slabe sunt mult mai active: ele urca scari, alearga la intalniri, merg la dans, nu stau pe canapea la televizor, fac curatenie in casa, se distreaza si isi consuma energia prin miscare.

4. Asculta-ti organismul! Este foarte simplu sa mananci cand esti plictisita sau nefericita. Femeile slabe natural stiu insa sa isi asculte organismul si sa consume alimente doar atunci cand sunt cu adevarat flamande. In plus, ele nu dau atentie creierului care le spune ca le este pofta sau foame, ci doar stomacului.

5. Nu persista in greseli! Chiar daca ai facut o greseala alimentara cu o seara in urma si ai consumat produse interzise (fast-food, de exemplu), a doua zi nu o lua de la capat. Femeile slabe natural consuma si ele uneori mancaruri super procesate, insa a doua zi mananca supe clare si vegetale, beau multa apa si arunca mancarurile nesanatoase.Tot ceea ce conteaza este o alimentatie sanatoasa!

6. Dormi suficient! Studiile au demonstrat ca exista o legatura directa intre un somn de 7-8 ore, de calitate, si mentinerea greutatii. Daca nu dormi suficient, apetitul si metabolismul glucozei pot fi afectate. Dormi minim 7 ore pe noapte pentru a fi mai slaba!

7. Ia micul dejun! Se spune ca ar trebui sa luam un mic dejun ca un rege, un pranz ca un print si o cina ca un cersetor, iar aceasta zicala este chiar recomandata de nutritionisti. Femeile slabe natural mananca un mic dejun bogat si foarte sanatos si atunci sunt mai putin tentate sa apeleze la biscuiti si ciocolata pe parcursul zilei.

8. Mananca ceea ce doresti! Da, daca iti este foarte pofta de o pizza sau o prajitura cu ciocolata, le poti avea. Insa secretul femeilor slabe este ca ele stiu cand sa se opreasca. Poti avea o felie de pizza si jumatate de prajitura, iar pofta ta este satisfacuta. Nu manca toata portia, pentru ca apoi sa te simti vinovata si sa tii cure de slabire drastice. Mai bine, iti satisfaci pofta cu cateva inghitituri din mancarea preferata.

9. Tine o dieta echilibrata! S-ar putea ca acest sfat sa ti se para plictisitor, insa femeile slabe natural stiu sa isi echilibreze mesele: ele consuma multe fructe, legume, condimente, ierburi, seminte, dar si supe, carnuri slabe si peste. In plus, mananca si desert, in cantitati mici. Asa vei invata de ce are nevoie organismul tau cu adevarat.

10. Nu te simti vinovata! Daca incepi sa-ti faci probleme pentru ce mananci si ce nu mananci, sa ai o legatura emotionala cu dieta ta si cu formele tale, atunci nu te afli printre femeile slabe natural. Acestea nu sunt legate psihologic de hrana zilnica – aceasta ramanand doar… un combustibil. Daca mananci 2-3 cartofi prajiti la pranz, nu trebuie sa te simti vinovata si nici sa mergi la sala doua ore ca sa ii elimini!

acest articol este preluat de pe www. mayra.ro

 

iubesc…

Iubesc…

iubesc cerul înstelat… și lumina care o emană răsăritul… iubesc soarele și razele lui care mă ating…

iubesc speranțele zilei și locul unde mă aduce noaptea…

iubesc parfumul trandafirilor albi… și esența pură a dragostei…

iubesc conversațiile mele cu Dumnezeu…

iubesc deja-vu-urile pentru emoția puternică pe care mi-o stârnesc… și acele senzații care mă fac să tremur când îl văd pe el…

iubesc visele pe care le simt… și momentele când reinventez alte vise…

iubesc semnificația amintirilor… și imaginația care mă plimbă prin ele… 

IUBESC…

iubesc să desenez cu degetul tremurând, inimioare pe sticlă… iubesc cuvintele, și sentimentele ce stau scrise în spatele lor… iubesc sensul detaliilor și detaliile detaliilor…

iubesc apusul, și ce urmeaza dupa el…

iubesc oamenii pe care-i port în inimă… și urmele celor care mi-au răvășit interiorul…

iubesc „conturul” lumii mele…

iubesc „întregul” și „bucățile” de viață…

iubesc să mă trăiesc profund și să îmbrac „sensuri” diferite…

iubesc și învăț să iubesc, ce nu iubesc…

iubesc să-ți spun TE IUBESC….

focusează-te pe succes!

Fii interesat.

Când te interesează ceva , înveţi mult mai uşor acel lucru. Cercetările arată că atunci când copiii studiază pentru că îi atrage subiectul, procesul de învăţare este mai amplu, iar informaţiile sunt reţinute mai multă vreme. De asemenea, aceşti copii sunt mai sârguincioşi, mai creativi şi mai dornici să efectueze o muncă grea.

Asociază ceea ce înveţi cu experienţa de viață.

Când elevul vede legătura dintre ceea ce învaţă şi experienţa lui de viaţă, se produce un fel de „scânteie” ce aprinde „becul” înţelegerii.

Încearcă să înţelegi

 Când te străduieşti să înţelegi un lucru, îţi stimulezi atât gândirea cât şi memoria. Învăţatul pe dinafară are utilitatea lui, însă acesta nu poate înlocui înţelegerea.

Concentrează-te  

Concentrarea este cheia învăţatului. ”E atât de importantă încât a fost numită fundamentul inteligenţei, fiind chiar considerată echivalentul ei”. Poţi învăţa să te concentrezi. O modalitate importantă este să începi cu perioade scurte de studiu, pe care treptat să le mărești.

Parafrazează  

Cei mai buni elevi sunt cei care parafrazează cel mai bine. Parafrazarea constă în concentrarea informaţiei în părţi mai mici, acestea fiind mult mai uşor de reţinut. Persoanele care ştiu să ia notiţe, nu aştern în scris cuvânt cu cuvânt cele spuse, ci parafrazează.

Asociază.

Memoria se dezvoltă când asociezi conştient  informaţiile noi  cu cele vechi. Cu cât asociezi mai mult, cu atât reţii mai mult.

Vizualizează

   Imaginile vii se întipăresc mai bine în minte. Prin urmare, dacă e posibil, încearcă să vizualizezi materialul. Specialiştii în mnemotehnică se folosesc de această metodă, creând adesea imagini mintale comice sau exagerate ca ajutor pentru memorie.

Recapitulează 

În 24  de ore ai putea uita până la 80% din ceea ce ai studiat. Făcând scurte recapitulări de fiecare dată când studiezi, apoi după o zi, o săptămână, o lună şi chiar şase luni, îţi poţi îmbunătăţi mult capacitatea de a reţine, ajungând să reţii aproape 100 % din cele studiate.

esti adevarat

Ai obosit să cauți răspunsuri acolo unde nu există întrebări, să cauți oameni unde sinceritatea nu este acasă… sau drumuri care în realitate dispar și se despart în zări fără limite?

 img_20160307_222122    Te plimbi în această lume și nu reușești să-ți potoli setea de plăceri efemere… de păreri de rău și dezamăgiri… Te bagi în seamă cu unii, îi judeci pe alții… și le dai note la ceilalți… Treci cu durere prin viață… Nu ești mulţumit de modul în care ești… de valoarea ta…. de adevărata autenticitate… ?

     Te pierzi în locuri pe care le știai… răspunzi la întrebări la care nu cunoști răspunsul… și dai răspunsuri ce nu-ți mai aparțin… lași trupuri efemere să se „parcheze” în patul tău deși demult nu te mai regăsești în trăirile lor… înțelegi că faci mii de lucruri pe care nu le simți…  alte mii te plictisesc până la moarte…  și vezi că nu știi să-ți apreciezi zilele… și atunci te-ntrebi: sunt doar etape, sau asta e realitate… 

Ciudată realitate sau etapă, însă e cea care îți permite să distingi binele, de rău… adevăratele trăiri, de fantezie… adevărul, de minciună… tristețea efemeră, de bucuria eternă… micul, de mare… lumina, de întuneric…

PS. Construiește-ți gusturile… Fă ceea ce îți place fără să-ți fie teamă de ce ar putea crede alţii… Apără-te și nu te schimba niciodată pentru o persoană… ci pentru CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT…

Nu-ți ascunde adevărata ta realitate… fii FERICIT în felul tău!!!

fii AUTENTIC și  lasă-ți zâmbetul adevărat care vine din inimă să îmbrățișeze alte inimi…

o întâlnire cu tine însuţi…

De câte ori ai vrut să scapi de rutina de zi cu zi, să ai un moment de linişte şi pace, să simţi culoarea vieţii? Te-ai întrebat… ai căutat? Dacă nu, atunci, poate e timpul să-ţi iei o călătorie de câteva clipe şi să ţi vizitezi propriul interior… să-l asculţi ce vrea să-ţi spună… să-l simţi şi să-l laşi pentru un moment să fie cu tine… şi doar pentru tine…  Pot fi doar 10 sau 15 minute, dar să fie acel “moment” în care tu închizi ochii şi îţi asculţi vocea interioară… glasul sufletului… emoţia tăcerii…

Gândeşte-te la un loc pe care îl iubeşti… la ceva sau cineva care îţi place, şi concentrează-te… respiră încet şi profund… EŞTI acasă!!!  Gândeşte-te la tine, ascultă-te şi relaxează-te… Oferă-ţi oportunitatea să te vezi pe tine, să vorbeşti şi să comunici cu interiorul tău…

img_20160821_104600De obiciei, noi oamenii, atunci când ne simţim obosiţi ne luam bilete spre destinaţii ce ne umplu pentru puţin timp senzaţiile… plecăm în vacanţe sau locuri îndepărtate, ca să uităm…  după care revenim iar la aceeaşi rutină… la aceleaşi “colţuri” de griji… la insatisfacţii ce merg paralel cu dorinţele noastre…

Ce poţi face… încotro să te îndrepți… ce să alegi…  te întrebi?

Opreşte-te şi reflectă, fereşte-te din calea tentaţiilor deşarte, a vacanţelor de vis “exterioare” sau a mulțimilor aglomerate şi renunţă la vise lipsite de sens. Explorează-ţi lumea interioară… acolo vei găsi mari secrete…

Nu trăi viaţa doar la exterior,acolo în interiorul inimii tale locuieşte un MARE ADEVĂR… şi îţi va fi dezvăluit doar dacă te decizi să deschizi uşa şi să intri… Nu–ţi fie frică, nu ezita, nu pierzi nimic, pentru că nimic în această viaţă nu îţi aparţine… totul este temporar… caută ETERNUL… caută esenţa pură care te va duce către infinit….

Nu uita! În orice moment te poate “atinge” moartea…  şi atunci va trebui să-ţi răspunzi… Ce ai facut cu viaţa ta?  Ai acumulat doar lucruri materiale şi placere efemere… sau te-ai cultivat spiritual? Hrănește-te cu lumină… iubire… credință… cu sentimentele pe care le simte inima… pentru că doar ce porţi în inima ta… va fi cu tine mereu şi oriunde…