revenire…

Şi primăvara aceasta am să revin…  Acolo în braţele tale, pentru că ştiu că mă aştepţi… Tu să vii în aeroportul nostru, să mă iei de mână şi să mergem la castel…  

P.S. Am să port rochie lungă, tu să aduci cu tine o sticla de lagrein şi îmbrăţişarea… Apoi când se va lăsa noaptea vom privi cerul înstelat şi vom contempla luna…

După… când am să plec, am să-ţi las ceva care să-ţi amintească de depărtarea în care trăiesc fără tine… Tu ai să zâmbeşti şi ai să mă rogi să revin aici unde se întâlnesc toate vânturile lumii, unde se dezbracă ploaia şi trec în zbor lin doi cocori… în primăvara ta!

unități numite dorințe…

așteptarea se măsoară în unități numite

dorințe ce se vor împlinite…

dor de tata

cred că e cea mai ilustrativă poezie despre atitudinea față de tata… 

Când sunt copiii noștri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaș e și sună bine:
–TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec și, deodată,
Tu nu mai ești TĂTIC, ești TATĂ.
Chiar și așa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!

Ei cresc, nu le mai ești pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Și vorba sună trist și gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!

Dar viața e un foc de paie
Și  vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
TATAIE, ia mai las-o baltă!

Și-n anii care-ți mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năucește:
BĂTRÂNE, ce-ți mai trebuiește?

-Copile, tu să ai știință,
Am fost un tată cu credință!
Și din puțin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat și ți-am dat ție!

-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Și să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

(autor Traian Calancia)

O intenție întâlnește aproape întotdeauna o reacție….

                         Nu merita să mă mai cauți dacă simți că trebuie să te abții și să îți conduci sentimentele… nu vreau să fiu o corvoadă pentru tine… Am vrut, și vreau doar să te iubesc, nimic mai mult…

                      Cred că ai remarcat, iar dacă nu atunci îți amintesc că: nu îți cer nimic, nu aștept nimic, nu te oblig la nimic, vreau doar să fii fericit și iubit… și dacă Providența ne-a organizat întâlnirea, e poate pentru că aveam nevoia unul de celălalt… sau… sigur aveam nevoia de NOI… Nevoia aia dulce de a împărți acel frumos „noi alături„. 

Nu vreau să îți bruiez viața și nici să-ți clatin sentimentele… vreau doar să înțelegi că inimii nu îi putem porunci niciodată nimic…o putem îndepărta, o putem sacrifica pentru alte inimi, putem să o facem să sufere, dar niciodată nu o să reușim să o convingem să uite ce a iubit și poate încă mai iubește… Ai grijă te tine…

Te port cu mine în gând și oricum mi-e dor… 

credeam că te pot uita…

tăcerea poate însemna un infinit de cuvinte combinate cu sentimente…

Sentimentele la care mă inspiri continuă să împletească zbateri și doruri, să tânjească după atingeri și mângâieri, să țese nebunii și să danseze  în suflet… continuă să își doarmă somnul… și în același timp să își trăiască frenetic fericiri și suferințe, să adune bucăți de iubire  și să separe lumini de umbre.

Ele continuă să sărute așteptări, să smulgă vise din nopți nedormite… să închidă pleoape obosite și să deschidă buze umezite… și toate astea pentru că ele încă nu te pot uita… pe TINE…