in timp ce mor…

În timp ce mor… o să îmi las bucăţi din suflet pe marginea vieţii tale. După ce nu o să mai fiu, să te opreşti când ţi-e dor, să le iei, să îţi aminteşti cât de mult te-am iubit şi să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aştept pe un colţ de nor. Când plouă, să ştii că m-am dezechilibrat. Nu ştiu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezeşti cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ţi las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineaţa să zâmbeşti. – Chris Simion

daca ma inseli…

Dacă mă înșeli, vreau să-mi spui…  N-aș alege să mă minți… Aș alege să știu că nu te-ai mulțumit cu ce ai… Nu te-aș putea ierta imediat… Orgoliul m-ar împinge să mă răzbun, să te rănesc… Dar dacă ce e în suflet depășește orgoliul, revin la tine curând… Nu te controlez… Poți foarte ușor atunci când te întreb cine e le telefon să îmi spui „Dan” în loc de „Dana”… Cât eu sunt la duș poți să vorbești cu ea liniștit și să îi spui „noapte bună”… Cât eu mă uit la un film, tu poți să stai pe mail sau pe messenger și să trimiți mesaje de amor… Nu am de ce să fiu spionul tău…

Dacă alegi să minți, te minți în primul rând pe tine… Nu văd de ce nu mi-ai spune direct: vreau să trăiesc asta… Ce aș putea eu să-ți fac? Să te opresc? Cum? Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiești si peste mine si peste ce te-aș ruga eu… Dacă vrei să te oprești, o faci tot pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană… și poate pentru că voiajul nostru e mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare…

fragment din cartea „Ce ne spunem când nu ne vorbim” Chris Simion