Cu toții suntem creați așa cum suntem, diferiți și în același timp atât de unici. Dar de ce este important să ne transformăm și să devenim diferiți de cum suntem inițial creați? Pentru că, merităm!
Adevărul este că nu mai suntem cei care am fost în “începuturile noastre”… Dimpotrivă, trecem prin procesul de educație, cel de adaptare socială, de experiențe traumatice nici nu mai spun… Ne îndepărtăm profund și cu fervoare de esența noastră cu care am venit în această lume. Iar lumea din exterior nu este cel mai favorabil loc de locuit. Conține în ea – foame, frig, durere, oboseală, bătrânețe, moarte. Și cel mai neplăcut lucru este că, se schimbă constant! Așa că suntem obligați să ne adaptăm la ea prin capacitățile noastre.
Doar din noi – vine schimbarea!
Iar schimbarea întotdeauna vine cu întrebări… întrebări nu despre ‘dacă să ne acceptăm așa cum suntem’, ci mai degrabă ‘cât de mult corespundem cu ceea ce ne înconjoară într-un anumit moment’. Dacă suferim, atunci cu certitudine – nu corespundem.
Nu ne putem accepta pe noi înșine așa cum suntem, pur și simplu din motivul că nu există o stare definitorie a „cine sunt eu”. Azi suntem unii, mâine alții. Forma pe care o luăm, ne aduce în fața de a ne accepta numai în interacțiunea noastră cu mediul. Dacă reușim să facem față interacțiunilor cu mediul în care ne aflăm, atunci este bine…. dacă nu, atunci avem nevoie de mai multă cunoaștere și conștientizare a lucrurilor… Iar pentru a face față acestui lucru, trebuie să ne schimbăm constant… iar schimbarea de cele mai multe ori nu doar vine cu multe întrebări, ci și cu statutul “deloc ușoară”…
De aceea merită să investim în noi timp și resurse, pentru a răspunde provocărilor externe și a ne dezvolta continuu.
Suntem imperfecți de la natura, dar ne putem depăși… Este suficient să nu evităm încercările la care suntem expuși sau supuși, ci să le trăim și să le excludem rând pe rând, cu răbdare și asumare.
Nu există oameni bolnavi sau răi, există oameni care nu au primit suficientă iubire. Și nu există o cale sau o modalitate mai directă de a scăpa de stările negative care ne depășesc uneori, decât de a ne direcționa concentrarea anume pe ele… și de a le “rezolva”…
Această abordare sau atitudine este pe cât de paradoxală, pe atât de eficientă. Trebuie doar să vrem! Iar asta implică în sine nu e doar dorință, ci și muncă…. de cele mai multe ori grea și obositoare, dar atât de necesară și inevitabilă, atât de interesantă și inspiratoare. Important e să nu vă fie teamă de ea… povara este întotdeauna pe proprii noștri umeri!
Să fiți iubiți! Bucuria și iubirea este în voi… -accesați-o!
MIMI 